Noua campanie a debutat prin intermediul a două videoclipuri postate recent pe conturile de social media ale CIA, videoclipuri ce durează ceva mai mult de 2 minute și sunt prezentate în stilul unor mini-filme cu linii de intrigă, narațiune și muzică de fundal plină de suspans, fiind în general mult mai reușite decât cele din anii trecuți realizate în același scop.
Un videoclip face apel la înalții oficiali ai Partidului Comunist, care trăiesc cu teama de a nu fi prinși în represiunea continuă a lui Xi Jinping împotriva neloialității dar și a corupției, represiune în care au fost deja pedepsiți milioane de funcționari de stat.
"Pe măsură ce mă ridic în cadrul partidului, îi văd pe cei de deasupra mea cum sunt aruncați unul după altul, ca niște pantofi uzați și acum îmi dau seama că soarta mea este la fel de precară ca a lor", se punctează în primul videoclip, în timp ce un oficial chinez și soția sa intră la o cină fastuoasă, urmăriți de agenții guvernului chinez.
"Este mult prea obișnuit ca cineva să dispară brusc fără urmă. Dar de ceea ce mă tem cel mai mult este că soarta familiei mele este legată de a mea. Trebuie să pregătesc o cale de scăpare", continuă naratorul, în timp ce în clip apar două locuri goale la masa din restaurant.
Al doilea videoclip reflectă sentimentul de dezamăgire din rândul tinerilor din China, care realizează că, indiferent cât de mult sau de greu muncesc nu vor avea viața celor privilegiați, bogați și puternici. Clipul prezintă un tânăr funcționar guvernamental care devine dezamăgit de cariera și viața sa, participând la sesiuni epuizante de autocritică politică, mănâncă prânzuri sărăcăcioase la pachet, rămânând până târziu ca să lucreze la rapoarte guvernamentale, pentru a se întoarce la sfârșitul zilei într-un apartament mic în care locuiește cu părinții săi. În acest timp, șeful lui duce o viață de lux, îmbrăcat în costume croite la comandă și purtând ceasuri scumpe.
Ambele videoclipuri se încheie cu scene în care protagoniștii contactează site-ul agenției americane de intelligence: înaltul funcționar de partid se simte ușurat că, indiferent de ceea ce îi rezervă viitorul, familia sa se poate bucura în continuare de o viață bună, iar tânărul lucrător guvernamental este încântat să facă primul pas către construirea propriului vis.
Un oficial al CIA a declarat pentru Reuters că "dacă nu ar funcționa, nu am face mai multe videoclipuri", reiterând că marea țară comunistă este cea mai importantă prioritate a agenției în materie de informații.
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a angajat să facă din amenințarea reprezentată de China o prioritate absolută și a promis să ofere țării comuniste toată atenția agenției.
În octombrie anul trecut, CIA a publicat un text video cu instrucțiuni pas cu pas în limba chineză privind modul securizat de a contacta agenția online. Aceasta făcea parte dintr-o campanie mai amplă de recrutare de noi informatori în China, Iran și Coreea de Nord (detalii AICI).