Narativul că anticomuniștii au fost (pro)legionari este neadevărat istoric

Tentativele de manipulare din partea Rusiei pe Flancul de Est și reacțiile societăților respective ne arată, cum am tot obosit să spun, că memoria crimelor comunismului comise de URSS este o parte esențială a conștiinței istorice. Țările baltice au dat semnale de îngrijorare cu mult înaintea începerii invaziei din Ucraina, la fel Ucraina însăși sau Polonia. 

La noi, cultura memorială pe această temă a fost banalizată, marginalizată și astfel uitată. Anticomuniștii au fost declarați legionari, iar dosarul istoric închis, cu tot cu săpături și alte investigații. Toate sesizările penale făcute de mine din partea IICCMER și dosarele aferente au fost închise/respinse de Procuratura Generală. Inclusiv cel legat de miile de copii cu dizabilități uciși, nu care au murit pur și simplu, în centrele "speciale". Ne mai mirăm că discursul suveranist și prorus în același timp a unui CG sau GS a prins?

În fapt, românii sunt polarizați: amnezicii pe de o parte și cei care mai au conștiință istorică pe de altă parte. Plus: neolegionarismul post-1989, luat în primire de figuri bizare, total străine de compătimirea reală a unor destine furate de valul istoriei, a confirmat oportun narativul că anticomuniștii au fost (pro)legionari, ceea ce este neadevărat istoric, așa cum acțiunile pretins "unioniste" ale lui GS au servit la rândul lor, tot oportun, Rusiei, celei care continuă și după 80 de ani să ne aducă aminte că a eliberat Europa de Hitler, dar ne-a fericit cu propriul regim. 

Vechii greci interpretau memoria pe două linii, care, în funcție de situație, se substituiau. Memoria poate fi pricină de răzbunare, așa cum poate fi, repet: contextual, argument pentru pace. Noi am identificat a treia cale: nu vrem să ne răzbunăm, nici simbolic, iar cu memoria am făcut o pace trainică. 

Alcătuire anamnetică, de actualizare a istoriei mântuirii, doar Biserica, generic vorbind, și nu mereu coerent, dată lipsa unor lămuriri istoriografice interioare, s-a implicat în așa fel încât memoria sacrificiilor să nu fie uitată complet.

Doxa!