Nemulțumirea românilor (precum a majorităților europenilor din țările post-comuniste)

Nemulțumirea românilor (precum a majorităților europenilor din țările post-comuniste) are cauze multiple, de la cele, simplu formulat, economice, facturile fiind o povară, la proasta gestionare a banului public și clientelismul politic. Recenta dispută între doi universitari pe această temă (vezi AICI) scoate bine în evidență impasul în care ne aflăm.

Acum, referindu-ne strict la societatea românească, din punct de vedere social-teologic, cred că apare cu mai mare vizibilitate în evidență și o cauză să o numesc religioasă: impresia că, în cazul nostru, Biserica majoritară a făcut parte activă din propaganda care ne-a dezbinat fără precedent.

Apelul generic al Bisericii la neutralitate s-a pulverizat înainte de a ajunge la destinație. Din cel puțin trei motive. Primul: neutralitatea a fost inabil pusă pe același nivel cu lipsa discernământului, luarea la grămadă a unor oameni și principii, fapte și declarații fiind nu doar necredibilă, dar profund injustă. Un act fundamental anti social-teologic, adică para-etic.

Al doilea: înainte și după campania electorală prelungită, prin însăși ierarhia ei superioară, în Țară și în diaspora deopotrivă, Biserica a dat semnale lipsite de echivoc. Dintre acestea, cele care au marcat cel mai mult: decorarea înainte de alegeri a unui GS cu "Crucea Șaguniană", la Sibiu, sau, după alegeri, a unui Calistrat cu "Crucea Bucovinei", la Suceava, cu justificările arogante de după. Acestea, simbolic, au arătat clar partizanatul.

Al treilea: prin schimbarea modului de comunicare publică, prin absența de pe agenda socială, prin lipsa de reacții, prin renunțarea la tot ceea ce a fost amprenta, acceptată sau contestată, a lui Vasile Bănescu la Biroul de Presă al Patriarhiei, Biserica noastră pare că se ocupă acum doar de sine, că se autocelebrează. Iar asta exact în anul în care, marcând primul centenar al instituției patriarhale (1925-2025), vocea credinței ar trebuit să fie mai viguroasă, mai atentă și mai coerentă ca niciodată.

Desigur, percepțiile vin și pleacă, ca să spun astfel, dar ele, dacă sunt mai ales negative, erodează lent și sigur capitalul pe care politica, de pildă, l-a pierdut aproape în totalitate: încrederea. Același capital care stă la temelia unei prieteni și/sau iubiri, a ascultării liturgice etc. În ciuda procentelor mari de încredere care stau în dreptul BOR sau a Armatei, ceea ce este suspiciunea în materie religioasă este manipularea prin fake news-uri privind "încorporarea" la nivel de apărare surpă edificiul.

Pe scurt, nu doar financiar stăm pe marginea unui hău, dar și emoțional-instituțional suntem adânc confuzionați, dezamăgiți, nemulțumiți, stare de spirit care nu se va putea rezolva prin noi valuri de radicalizare, de antagonizare. Este motivul pentru care reafirm, pentru a nu știu câta oară, cât de important este rolul mediator, hermeneutic de-a dreptul în treburile laice și bisericești deopotrivă, că doar așa vindecăm răni existente și prevenim producerea altora.

Doxa!