Forțele de Apărare ale Israelului își cer scuze pentru incidentul în care au fost trase focuri de avertisment în proximitatea mai multor diplomați pentru a-i îndepărta dintr-o zonă de risc, neautorizată


  • ACP
  • May 21, 2025 20:06
  • 352
Forțele de Apărare ale Israelului își cer scuze pentru incidentul în care au fost trase focuri de avertisment în proximitatea mai multor diplomați pentru a-i îndepărta dintr-o zonă de risc, neautorizată

Forțele de Apărare ale Israelului și-au cerut scuze pentru un incident petrecut miercuri, atunci când au fost trase câteva focuri de armă pentru a îndepărta un grup format din 35 de ambasadori, consuli și diplomați din mai multe țări, inclusiv din România, care vizitau localitatea Jenin. "IDF regretă neplăcerile cauzate", s-a afirmat într-o declarație oficială, la scurt timp după incident.

Armata a declarat că a ordonat o anchetă care a constatat că delegația a deviat de la traseul aprobat și a intrat într-o zonă în care nu era autorizată să se afle, iar militarii israelieni care operează în zonă au tras focuri de avertisment pentru a îndepărta delegația. Orașul din nordul Cisiordaniei vizitat de grupul de diplomați a fost centrul mai multor operațiuni antiteroriste israeliene majore în ultimii ani.  

După ce s-a clarificat faptul că persoanele făceau parte dintr-o delegație diplomatică, șeful administrației civile, generalul de brigadă Hisham Ibrahim, a instruit ofițerii unității să vorbească imediat cu reprezentanții țărilor în cauză și a anunțat că, în curând, va purta discuții personale cu reprezentanții țărilor implicat  pentru a-i informa cu privire la concluziile anchetei inițiale.

Potrivit Ministerului de Externe al Autorității Palestiniene, nu au fost raportate răniri în urma incidentului, la care au participat diplomați din Marea Britanie, Canada, Franța, China, Rusia și Uniunea Europeană, alături de cei din România și din alte țări. În înregistrările video publicate de Autoritatea Palestiniană se văd soldații israelieni aflați pe un drum blocat de o poartă mare galbenă, țintind cu armele în aer și se aud împușcături în timp ce zeci de oameni sunt văzuți părăsind cu pas grăbit zona, unii dintre ei dând semne de panică minoră în timp ce se adăpostesc într-un convoi de mașini.



Incidentul a stârnit imediat o reacție furibundă din partea diplomaților, riscând să înrăutățească și mai mult relațiile dintre Ierusalim și o mare parte a comunității internaționale, în contextul în care Israelul este tot mai criticat la nivel mondial pentru modul în care a gestionat războiul din Gaza și pentru tratamentul aplicat palestinienilor. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

OSZAR »